Campania de strângere fonduri a Fundației pentru Programe Libere


Ieri, 2 decembrie 2014, Fundația pentru Programe Libere a anunțat oficial lansarea noi campanii de strângere fonduri necesare pentru continuarea misiunii de apărare a drepturilor utilizatorilor de calculator. Pentru această campanie FSF a stabilit ca țintă strângerea a 525000 de dolari americani până la data de 31 ianuarie 2015, cea mai mare sumă ce și-a propus să o strângă vreodată în cadrul unei campanii.

În 2015 Fundația pentru Programe Libere împlinește 30 de ani de activitate, timp în care această organizație a fost principalul promotor al programelor libere.

Cei ce doresc și au posibilitatea să contribuie la campania de srângere fonduri, pot face acest lucru fie printr-o donație unică sau prin înregistrarea ca membru susținător, FSF oferind și anumite beneficii celor ce devin membrii și susțin cu donații lunare organizația.

Pe perioada campaniei curente FSF pune la dispoziția celor ce doresc să contribuie la succesul acesteia o metodă interesantă de a aduce noi susținători și anume oferirea de premii.

Persoanele ce reușesc să strângă o anumită sumă de banii vor fi recompensați de Fundația pentru Programe Libere după cum urmează:

  • pentru 250 dolari strânși premiul constă înntr-un cupon cadou în valoare de 25 dolari, cupon cu care se pot face cumpăraturi din magazinul oficial al FSF
  • pentru 1000 de dolari strânși premiul constă într-un pachet ce conține un ruter și un adaptor pentru rețele fără fir de la ThinkPenguin sau un cupon de 100 de dolari ce pot fi folosiți pentru cumpărături din magazinul oficial al FSF
  • pentru cel ce strânge cei mai mulți bani peste pragul de 1000 de dolari premiul constă, la alegere între un calculator portabil ce a primit certificatul "Îți Respectă Libertatea" sau o bursă de 500 de dolari ce pot fi folosiți pentru călătoria la ediția din 2015 a conferinței Libre Planet

Pentru a câștiga unul din premiile puse la bătaie, cei interesați trebuie să-și creeze o pagină pentru campanie pe situl oficial al Fundației pentru Programe Libere și să convingă pe cei eventualii susținători să facă donații folosind butonul de pe pagina respectivă.

GNUVideo.RO intră în joc

Astăzi am creat pentru gnuvideo.ro o pagina de campanie pe situl FSF pentru a contribui la strângerea de fonduri și cu puțin noroc la intrarea în posesia unuia dintre premii. Pagina poate fi accesată și folosită pentru donații dând clic pe legătura de mai jos.

Sursele articolului :


« Pagina anterioară

Fundația pentru Programe Libere împlinește 30 de activitate | Mai mult...

Noutăți despre inițiativa Let's Encrypt | Mai mult...

Premierul Marii Britanii, David Cameron, dorește interzicerea criptografiei | Mai mult...

Reforma drepturilor de autor în Uniunea Europeană | Mai mult...

Cum puteți contribui la o sărbătoare internațională precum Ziua împotriva Gestiunii Digitale a Restricțiilor | Mai mult...

Consiliul Drepturilor Omului al Națiunilor Unite a desemnat un raportor special pe dreptul la viață privată | Mai mult...

Compania VMware Global Inc. dată în judecată pentru încalcarea licenței GPL | Mai mult...

Promovarea programelor libere | Mai mult...


© 2013 - 2015 gnuvideo.ro | Găzduit de Fundația Ceata | Planul sitului | Susținere