Libreboot T400, un nou calculator portabil cu Libreboot preinstalat


Forumul distribuției de GNU+Linux, Trisquel, este un loc foarte bun pentru a afla noutăți din lumea programelor libere. Așa cum fac zilnic și astăzi am vizitat forumul și am aflat de un nou calculator portabil cu Libreboot preinstalat. Este vorba de Libreboot T400, comercializat de compania Ministry of Freedom (Minifree Ltd) din Marea Britanie.

Ministry of Freedom este noul nume sub care activează firma Gluglug, aceeași firmă care comercializează și calculatorul Libreboot X200. Libreboot T400 este un calculator portabil ThinkPad T400 recondiționat.

Produsul se poate achiziționa accesând legătura de mai jos. Din păcate prețul este cam piperat, începând de la 698 de lire sterline.

Deocamdată nu există informații cum că acest produs a primit certificatul „Îți Respectă Libertatea” din partea Fundației pentru Programe Libere însă vom afla cu siguranță perioada următoare.

Într-o lume unde dispozitivele electronice sunt tot mai nesigure și sunt livrate cu atâtea restricții este îmbucurător să aflăm că încă putem să ne achiziționăm calculatoare pe care le putem folosi în siguranță.

Este de asemenea grozav să știm că există oameni precum Francis Rowe ce dezvoltă proiecte precum Libreboot și care își dedică timpul și resursele pentru a conduce o afacere precum Ministry of Freedom care are ca scop vânzarea de dispozitive ce oferă control utilizatorului și nu vreunei companii ce colectează date despre utilizatori pe care să le folosească în scopuri comerciale sau pe care să le cedeze vreunei agenții de securitate, punând astfel umărul la supravegherea generalizată a populației.

Sursa articolului


« Pagina anterioară

Taurinus x200, un nou calculator certificat de Fundația pentru Programe Libere | Mai mult...

ProteanOS, un nou sistem de operare liber aprobat de Fundația pentru Programe Libere | Mai mult...

Mozilla recomandă utilizatorilor serviciul proprietăresc Pocket | Mai mult...

DRM în navigatorul Mozilla Firefox - noutăți | Mai mult...

Proiectul privind modificarea legii comunicațiilor electronice a fost înaintat fără consultare publică | Mai mult...

Ziua internațională împotriva Gestiunii Digitale a Restricțiilor | Mai mult...

Campania „Îndrăgesc programele libere” | Mai mult...

Libreboot x200, un nou calculator certificat de Fundația pentru Programe Libere | Mai mult...


© 2013 - 2015 gnuvideo.ro | Găzduit de Fundația Ceata | Planul sitului | Susținere