Rezumatul evenimentului „Atelier de instalat GNU+Linux” din Râmnicu Vâlcea


Lunea trecută am participat la evenimentul Atelier de instalat GNU+Linux, organizat de Fundația Ceata în Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost coordonat de echipa locală Ceata Vâlcea și a fost ținut în sala universitară a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”.

La eveniment au participat 12 persoane (cu tot cu organizatori), aceștia având posibilitatea de a alege să instaleze sau să testeze una dintre distribuțiile promovate : Trisquel, Parabola, Dragora și gNewSense. Fundația Ceata a pus la dispoziția celor prezenți discuri și memorii USB cu cele 4 distribuții. O parte din participanți au ales să instaleze Trisquel GNU+Linux pe calculatoarele proprii.

Prima persoană ce a ținut o prezentare a fost coordonatorul echipei Ceata Vâlcea, Alexandru Vochescu, acesta vorbind despre Fundația Ceata. În continuare au fost prezentate proiectul gnuvideo.ro și cele patru distribuții. După aceste prezentări a urmat atelierul propriu zis. Mai jos puteți viziona un rezumat video ale evenimentului.

La atelier au fost disponibile și ghiduri în format imprimabil pe suport pe hârtie despre instalarea Trisquel GNU+Linux. Ghidul (versiune actualizată) este disponibil spre descărcare pe situl doc.gnuvideo.ro.



Filmul este disponibil în formatul WebM și poate fi vizionat fără programul Adobe Flash. Licența filmului este CC-BY-SA 3.0. Melodia folosită pe fundalul înregistrării video a fost creată de Kevin MacLeod și este disponibilă sub licența CC-BY 3.0.


« Pagina anterioară

Înregistrări video de la ediția a III-a a conferinței Coliberator | Mai mult...

Rezumatul atelierului de instalat GNU+Linux organizat de Fundația Ceata (29.04.2015) | Mai mult...

Rezumatul atelierului de instalat GNU+Linux organizat de Fundația Ceata (22.04.2015) | Mai mult...

Rezumatul atelierului „Rețele sociale descentralizate” organizat de Fundația Ceata | Mai mult...

Discurs Richard M. Stallman la Cluj-Napoca în turul echipelor locale ale Fundației Ceata | Mai mult...

Fundația Ceata organizează a doua ediție a conferinței Coliberator | Mai mult...

Richard Stallman în turul echipelor locale ale Fundației Ceata | Mai mult...


© 2013 - 2015 gnuvideo.ro | Găzduit de Fundația Ceata | Planul sitului | Susținere